TotalPR comunică pentru Meli Melo Paris

Bucureşti, 18 martie 2013: TotalPR oferă servicii de relaţii publice şi management de evenimente pentru Meli Melo Paris, unul dintre principalii retaileri locali de bijuterii şi accesorii fashion din România.

Contractul este valabil pe o perioadă de un an, iar campania de comunicare va fi lansată începând cu această lună.

"Meli Melo Paris este un brand care pune accent pe eleganţă, unicitate, imagine şi inovaţie continuă. Echipa TotalPR a dovedit că înţelege piaţa pe care activăm, evoluţia acesteia, valorile companiei noastre şi direcţiile către care ne îndreptăm, dar cel mai important - modalitatea în care dorim să transmitem acest lucru", a declarat Oana Lazăr, Marketing Manager al Meli Melo Paris.

TotalPR va furniza astfel servicii de consultanţă, media relations şi management de evenimente.

"Ne bucurăm că expertiza noastră în domeniul retail a convins echipa Meli Melo Paris să ne aleagă drept parteneri. În plus, realizarea unei campanii de comunicare pentru o companie cu peste 40 de magazine la nivel naţional şi cu planuri ambiţioase de dezvoltare, reprezintă o provocare pentru noi", a declarat, la rândul său, Cosmin Mareş, General Manager TotalPR.

Potrivit afirmaţiilor sale, o parte dintre proiectele deja aprobate de către echipa Meli Melo Paris vor fi puse în practică începând cu luna aceasta. Încheierea acestui parteneriat confirmă trendul de dezvoltare al TotalPR în zona clienţilor din domeniul de retail, alături de Hornbach şi EuroGsm, aflate deja în portofoliu agenţiei.


Despre TotalPR

Agenţia TotalPR şi-a început activitatea în 2009 câştigând conturi din domeniul IT&C, pentru ca în perioada următoare să câştige conturi din piaţa de Construcţii & Amenajări interioare, dar şi Retail.

În acest moment agenţia este specializată pe consultanţă în branding, comunicare şi PR, echipa fiind formată din profesionişti care propun, produc şi transmit mesajele clientului pe multiple canale, online şi offline.

Din portofoliul TotalPR fac parte companiile Ariston Thermo, Lasselsberger, Saint Gobain Glass, Sika, Symmetrica, Kuma, Chic Ville, Hornbach, Endava, EuroGsm, iQuest, Interactive Intelligence, Netopia mobilPay, Romsys, SAP România, ComputerGames, Zitec şi Cluj IT Cluster.

Despre Meli Melo Paris

Meli Melo Paris este o companie înfiinţată în 1998, cu acţionariat majoritar francez, fiind cel mai mare retailer de magazine cu bijuterii fantezie şi accesorii de modă din România, deţinand un total de 41 de magazine.
În prezent, reţeaua Meli Melo Paris pune la dispoziţia clienţilor o gamă vastă de bijuterii şi accesorii fashion ce ţin cont de cele mai noi tendinţe din domeniu. Cu preţuri foarte avantajoase, acestea sunt grupate în colecţii sezoniere adaptate oricătui stil vestimentar, de la clasic la nonconformist.